0

Abonamentele elevilor navetiști se decontează integral, începând din 23 noiembrie

Decontarea integrală a abonamentelor emise de operatorii de transport rutier pentru elevii care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu se aplică începând cu 23 noiembrie, data publicării în Monitorul Oficial și implicit a intrării în vigoare a noilor prevederi legislative, a precizat MENCS într-un comunicat remis presei.

0

Performanţa elevilor români s-a îmbunăţit la testarea OECD-PISA

Performanţa elevilor români pe scala generală de Ştiinţe la testarea OECD-PISA de anul trecut s-a îmbunătăţit semnificativ faţă de 2006, afirmă MENCS.

0

Cercetătorii de la Universitatea Politehnica din București au obținut mai multe medalii de aur la Salonul INNOVA de la Bruxelles

Cercetătorii din cadrul Universității Politehnica din București au obținut șase medalii de aur și mai multe premii și diplome pentru invențiile prezentate la cea de a 65-a ediție a Salonului Internațional ''INNOVA 2016'' de la Bruxelles, potrivit unui comunicat de presă publicat pe site-ul instituției de învățământ superior.

0

Campania “Din suflet pentru un zâmbet”, la Universitatea “Vasile Alecsandri” din Bacău

În perioada 7 noiembrie - 6 decembrie 2016, studenţii de la programul de studii Comunicare şi relaţii publice, coordonaţi de Conf. univ. dr. Bînduşa-Mariana Amălăncei şi Conf. univ. dr. Cristina Cîrtiţă-Buzoianu, de la Facultatea de Litere, Universitatea "Vasile Alecsandri" din Bacău, în colaborare cu Departamentul de Consiliere Profesională, au organizat campania intitulată

0

Olimpicii naţionali şi internaţionali, premiaţi de Primăria Brăila şi Consiliul Judeţean

Elevii din Brăila care au obţinut premii la olimpiadele naţionale şi internaţionale în anul şcolar 2015-2016 au fost premiaţi de Primărie şi Consiliul Judeţean, într-o festivitate organizată cu ocazia patronului spiritual al municipiului Brăila, Sfântul Nicolae.

0

Peste 300 de burse de merit şi premii de excelenţă pentru elevii din Zalău

Peste 300 de elevi de la liceele din Zalău cu rezultate foarte bune la învăţătură sunt răsplătiţi, în actualul an şcolar, cu burse de merit şi premii de excelenţă, în valoare de 1.500 de lei, respectiv burse tehnice, în valoare de 1.800 de lei fiecare, în cadrul unui program finanţat de o

0

Universitatea ”Babeș-Bolyai”, cea mai bine clasată universitate românească în topul BRICS&Emerging Economies Rankings 2017

Universitatea ''Babeș-Bolyai'' (UBB) este și în acest an cea mai bine clasată instituție de învățământ superior din România în topul BRICS & Emerging Economies Rankings 2017, publicat de Times Higher Education.

0

Inovarea în agricultură şi fondurile europene dedicate acestui sector, promovate la USAMV Cluj-Napoca

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca a organizat, pe 5 decembrie, un eveniment care are ca scop micşorarea distanţei dintre fermieri şi cercetători şi încurajarea celor dintâi de a apela la ştiinţă pentru rezolvarea unor probleme specifice muncii lor.

0

Universitatea de Vest “Vasile Goldiș” a organizat Sesiunea națională de comunicări științifice “ARADUL – CAPITALA POLITICĂ A ROMÂNILOR TRANSILVĂNENI”

Universitatea de Vest “Vasile Goldiș” Arad, Consiliul Județean Arad, Primăria Municipiului Arad, Centrul Cultural Județean Arad, Centrul Municipal de Cultură Arad, Arhiepiscopia Aradului și Serviciul Județean Arad al Arhivelor Naționale au organizat, pe 30 noiembrie 2016, în Sala Ferdinand din cadrul Palatului Administrativ Arad, Sesiunea națională de comunicări științifice “ARADUL - CAPITALA

0

Compania Antibiotice se implică în educația studenților UMF Iași

La sfârșitul lunii noiembrie 2016, Societatea Studenților Mediciniști Iași, Universitatea de Medicină și Farmacie “Gr. T. Popa” Iași în parteneriat cu Antibiotice Iași a organizat în Amfiteatrul Spitalului de Boli Infecțioase “Sfânta Parascheva” Iași workshop-ul intitulat “Antibioticele– folosește-le cu grijă! Fiecare este responsabil!”.